Primul transfer din această iarnă al Stelei a fost Gabi Iancu de la Viitorul Constanța, jucător pentru care Gigi Becali a plătit 500.000 de euro.
Mijlocașul a semnat un contract pe cinci ani cu echipa din Ghencea și speră să înscrie cât mai repede primul gol pentru echipa roș-albaștrilor.
„Cred că e cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc. Vreau să mă pregătesc bine, să pot să joc, pentru că doar așa pot să continuu evoluțiile bune pe care le-am avut și vreau să marchez la Steaua cât mai repede”, a spus Gabriel Iancu pentru Dolce Sport.
Iancu a dezvăluit ce număr va purta la Steaua și a povestit de unde s-a inspirat atunci când l-a ales.
„Nu mi-e teamă, e foarte bine că e concurență, te face să te antrenezi mai bine, să-ți dorești mai mult. Sunt jucători foarte valoroși și sper să mă integrez. Voi purta numărul 80. Îmi place, am văzut la Wesley. Îmi place orice număr care e cu zero la capăt”, a mai spus Iancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER